Florin Ciubotaru
Pentru Florin Ciubotaru picturalitatea inseamna o permanenta provocare a regulilor pe care se construieste orice limbaj, in raport cu libertatea ce devine fascinanta doar atunci cand ea se manifesta in spiritul unei discipline. In contextul creatiei sale, acest lucru pare a fi regula "de aur", care, pe parcursul anilor, i-a adus multe satisfactii. Asa se explica jocul dintre cromatica si geometrie, dintre tehnici diferite, sinteza, ce prefera in ultima perioada din ce in ce mai mult sugestia, epurarea suprafetei si concentrarea pe asa zise zone de detalii, ce incita intotedauna prin amplasarea la granita dintre real si fantastic.
Născut la 9 august 1939, la Focşani, Florin Ciubotaru a absolvit Institutul de Arte Plastice„Nicolae Grigorescu”din Bucureşti în 1963 (profesori Corneliu Baba, Ştefan Constantinescu). Din 1964 a participat la majoritatea saloanelor oficiale din Bucureşti. Din 1990 până în 2009 a fost profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, catedra de pictură.
Expoziții personale:
1971 – Bruxelles/Belgia;
1972 – Courtrai/Belgia;
1974 – Haga/Olanda;
1975 – Gaeta/Italia;
1976, 1985 – Galeria Simeza, Bucureşti;
1981 – Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
1985 – Galeria de Artă, Bacău;
1986 – Muzeul Partidului, Bucureşti;
1988 – Barcelona/Spania;
1994, 1997 – Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul Naţional, Bucureşti;
2000 – Galeria Dalles, Bucureşti;
2004 – Galeria Simeza, Bucureşti;
2008 – Galeria Simeza, Bucureşti.
Expoziții de grup:
1964 –„13“ Sala Kalinderu, Bucureşti;
1970 – Gravură, Galeria Simeza, Bucureşti;
1970 –„Portretul“, Galeria Orizont, Bucureşti;
1975 – Gravură, Galeria Orizont, Bucureşti;
1981, 1982, 1990 – Grupul 9 + 1, Sala Dalles, Bucureşti;
1982 – Desen, Lugoj;
1985 – Expoziţii cu tema „Ştiinţă şi Artă“, Institutul de Arhitectură Bucureşti;
1993 – Bistriţa Năsăud;
1994 – UNESCO, Bucureşti;
1995 – Ziua Mondială a Culturii, Bucureşti;
2005 – Grupul 8 Art+, Muzeul Literaturii, Bucureşti;
2005 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Bistriţa;
2006 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Cluj;
2007 – Grupul 8 Art+, Muzeul de Artă, Constanţa;
2007 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Alba Iulia;
2007 – Grupul 8 Art+, Paris, Bruxelles, Madrid, Lisabona;
2007 – Grupul 8 Art+, Patras, Grecia.
Expoziții în străinătate:
1966 –Stuttgart/Germania, Praga/R. Cehă;
1967 – Tokyo/Japonia, Geneva/Elveţia, Montevideo/Uruguai;
1969 – Tel Aviv/lsrael, Torino/ltalia;
1970 – Roma/Italia, Groningen/Germania;
1971 – Düsseldorf/Germania;
1973 – Belgrad/Jugoslavia, Bochum/Germania;
1975 – Tokyo/Japonia;
1977 – Madrid/Spania;
1979 – Stockholm/Suedia.
Participări la expoziții internaționale:
1969 – Bienala de gravură Ljublijana/Jugoslavia;
1971 – Bienala de grafică Capri/Italia;
1976 – Bienala de grafică Rijeka/Jugoslavia;
1979 – Bienala de la Cagnes-sur-Mer/Franţa;
1986 – Bienala de la Sao Paolo/Brazilia;
1992 – Bienala de la Ankara/Turcia;
1993 – Trienala de tapiserie Tournai/Belgia.
1969-1979 – realizarea tapiseriei (174 mp) de la Teatrul Naţional Bucureşti, în colaborare cu Şerban Gabrea.
Lucrări de artă ambientală:
2007 – parcul Kiseleff, Bucureşti;
2008 – Plante Urbane, Otopeni;
2008 – Sfântul Gheorghe (sculptură), Năieni, judeţul Buzău
Premii:
1966 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru artă monumentală;
1969 – Premiul pentru decorarea Teatrului Naţional;
1971 – Premiul CSCA ex-aequo;
1986 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru pictură;
1999 – Premiul Academiei Române;
2000 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru pictură;
2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor;
2004 – Nominalizat pentru Premiul Prometeus;
2007 – Premiul pentru Excelenţă acordat de UAP Grupului 8 Art+;
2008 – Premiul pentru Arte Vizuale acordat de Ministerul Culturii
Grupului 8 Art+.
Lucrări în colecţii publice din România și în Muzeul de Artă Modernă Stedelijk din Amsterdam, precum și în colecții private.