Theodor Grigoriu

S-a născut la Galaţi în 1926. A studiat compoziţia cu Mihail Jora la Bucureşti şi cu Aram Haciaturian la Conservatorul “P.I.Ceaikovski” din Moscova, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de arhitectură din Bucureşti. Lucrările sale - dintre care enumerăm într-o selecţie sumară Simfonia cantabile, cvartetele de coarde Pe Argeş in sus şi In căutarea ecoului, piesele orchestrale Vis cosmic, Omagiu lui Enescu, oratoriul Conti per Europa, concertele pentru vioară şi orchestră Anotimpurile şi Bizanţ după Bizanţ, precum şi alte piese camerale, corale, religioase - au fost înregistrate şi tipărite nu numai de firme româneşti (Editura Muzicală, Electrecord, Radiodifuziune), ci şi de edituri prestigioase (de exemplu, Editions Musicales Transatlantiques, Paris). Grigoriu s-a distins de asemenea şi în domeniul muzicii de film şi de teatru (în colaborări creatoare cu cineaştii Liviu Ciulei şi Henri Colpi). A primit numeroase premii de creaţie - acordate de Academia Română şi de UCMR, cel mai recent fiind Marele Premiu al UCMR (1998). Aşa cum se observă din ansamblul întregii creaţii a lui Theodor Grigoriu, precum şi din eseurile sale (publicate în volumul Muzica şi nimbul poeziei), vocaţia sa componistică rămâne continuarea originală şi modernă a principiilor creatoare ale lui Enescu, precum şi surprinderea ethosului muzicii modale.

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM INDEPENDENT ANONIMVL

Toate premiile din competitia de lung si scurtmetraj vor fi acordate in baza votului exprimat de publicul prezent la Sf. Gheorghe.

CLUBUL PROMETHEUS

Principalele evenimente ale Fundatiei ANONIMVL - Marile Premii Prometheus, Premiile pentru debut în literatura si Premiul pentru Cartea Anului acordate împreuna cu revista “România literara” – sunt gazduite de Clubul Prometheus.



CONTACT

Fundatia ANONIMVL
Piata Natiunile Unite nr.3-5, bloc B2, parter, sector 4, Bucuresti
Tel: 004021 230 16 93, 004021 230 16 95
Fax: 004021 230 12 98
E-mail: office@anonimul.ro
(C) Copyright 2009 Fundatia Anonimvl. Toate drepturile rezervate.